Despre eveniment

Caravana Smart City este primul program național de promovare a conceptelor smart city, de familiarizare a factorilor decidenți în privința celor mai noi soluții inteligente de interes pentru comunitățile locale.  Caravana Smart City vizează  prezentarea soluțiilor și produselor inteligente direct către beneficiarii acestor servicii – administrația centrală și locală.

Organizat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei, Programul a început în 22-24 septembrie la București, la Hotel Phoenicia, unde s-a bucurat de prezența a peste 150 de factori decidenți (primari, viceprimari, administratori publici) reprezentanți ai mediului diplomatic (Ambasada SUA, Ambasada Franței, Ambasada Austriei), reprezentanți ai mediului universitar, reprezentanți ai companiilor de top care oferă soluții smart city.

Următoarea oprire a fost la Brașov în 5 octombrie, la Cinema One, Coresi Shopping Resort, într-un mediu dinamic, bucurându-se de prezența Consilierului de Stat, dl Laszlo Borbely, acesta felicitând ARSCM pentru inițiativa de a promova conceptele dezvoltării durabile și invitând asociația să participe la proiecte cu mesaj comun.

În 15-16 noiembrie, Caravana Smart City s-a oprit la Iași și Piatra Neamț. La sediul Prefecturii a avut loc reuniunea celor 5 județe cărora li se adresa, Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui și Bacău. A doua zi întâlnirea a continuat la Rubik Hub în Piatra Neamț.

În data de 7 decembrie are loc Caravana Smart City la Alba Iulia!

Comunitatea pe care o vizăm este formată din cetățeni, companii, instituții publice și mediul academic implicate activ în dezvoltarea orașelor și preocupate de oferirea continuă a celor mai bune servicii și soluții pentru locuitorii centrelor urbane.

În fiecare dintre cele 12 regiuni, într-o singură întâlnire, punem la un loc reprezentanții celor mai importante orașe și comunități ai regiunii respective, propunând soluții concrete, dedicate și adaptate.

Auditoriu este format din:

  • Miniștri și Secretari de Stat;
  • Parlamentari – factori decidenți în comisiile de specialitate;
  • Primari și viceprimari;
  • City manageri;
  • Președinți de Consilii Județene;
  • Prefecți;
Despre ARSCM 8 articole
http://caravana.romaniansmartcity.ro